La pârâu

                        Venea pe deal, voios cântând

                        Flăcăul;

                        Pe-un umăr coasa legănând,

                        Venea fără nici un gând

                        Flăcăul;

                        Dar iată-n drum îl află râul,

                        În drum, în drum, dar ce-i în drum?

                        Pârâul;

                        Aşa de lat şi chiar acum!

 

                        Dincolo câmp şi lan şi flori,

                        Ei, cată!

                        Şi doine şi secerători;

                        Pârâu-i lat, şi să nu mori?

                        Ei, cată!

                        Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!

                        În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?

                        O fată –

                        Înoată-n spice până-n brâu.

 

                        „Să n-ai, Catrino, zi de rău!”

                        Ea tace.

                        „Ei, iacă naiba de pârău,

                        Mi-l puse focu-n drumul tău!”

                        Ea tace.

                        Deloc o vorbă! Sa preface.

                        Deloc, deloc, de ce deloc?

                        Că-i place

                        Şi vrea de el să-şi bată joc.

 

                        „Ai, fă, copii acasă mulţi?

                        Ei, iaca!

                        Nu vii, urâto, nu m-asculţi?

                        De dragul tău să mă desculţi?

                        Ei, iaca!

                        Mai bine plec!” Şi dânsul pleacă.

                        Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?

                        Să treacă!

                        Să facă-n urmă cum o vrea!

 

                        Văzându-l, însă, c-a plecat,

                        Ea-şi pune

                        Deoparte snopul: – „M-ai chemat?”

                        El mâna peste ochi mirat

                        Şi-o pune.

                        – „Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!”

                        – „Să spui, să spui! dar ce să spui?

                        Ei, spune!

                        Dar iute, vezi, că vreme nu-i!”

 

                        – „Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,

                        Catrino!”

                        – „Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?”

                        – „Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci

                        Catrino!”

                        – „Vecine, nu!” – „Ba da, vecino!

                        Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?

                        Haid’ vino!

                        De-atunci şi peste mări treceai.”

 

                        „Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui

                        Vro veste,

                        Zi bună între noi de-azi nu-i!”

                        Ştia doar fata felul lui!

                        Vro veste,

                        De unde-o iei, dacă nu este?

                        Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?

                        Poveste –

                        Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.

Lasă un comentariu