La moartea lui Neamţu

                        Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă,

                        Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,

                        Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă

                        Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă către cer.

 

                        Clopote, tu simţi durerea şi urmezi cu-a ta cântare,

                        Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt,

                        Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare

                        Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ.

 

                        Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine!

                        Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat!

                        Inima? Câtă simţire frământat-a ea în sine?

                        Sufletul? Câte speranţe, câte visuri a păstrat?

 

                        Ş-azi nimic. Lumea gândirii e o lume sfărâmată

                        De lemnoasa mân-a morţii inima e stoars-acum,

                        Şi imaginele-s şterse, ce prin el treceau odată,

                        Sufletul (dacă există) printre nori îşi face drum.

 

                        Ai ştiut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină?

                        Că-i o sarcină viaţa? Că-i martiriu să trăieşti?

                        Ai ştiut tu cum că moartea e un caos de lumină,

                        Că la finea veciniciei te-aştept stelele cereşti?

 

                        De-a vieţii grea enigmă ţie-acuma nu-ţi mai pasă,

                        Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus.

                        Pe când nouă-ncă viaţa e o cifră ne-nţeleasă

                        Şi-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.

 

                        În zădar ne batem capul, triste firi vizionare,

                        Să citim din cartea lumii semne ce noi nu le-am scris.

                        Potrivim şirul de gânduri pe-o sistemă oarecare,

                        Măsurăm maşina lumii cu acea măsurătoare

                        Şi gândirile-s fantome, şi viaţa este vis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *