Iubitei

                        O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită,

                        O, însenină faţa ta de nea.

                        Nu ştii că-n piept inima mea rănită

                        Tresare-adânc la întristarea ta?

                        Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită –

                        Oh, în zadar mi-ncreţi tu fruntea ta.

                        Durerea chiar de-o simulezi – eu simt

                        Fiori adânci în pieptul meu trezind.

 

                        Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă

                        Când râzi, când plângi, când mă săruţi, când – ah!

                        Cuprind în mâni eu capul tău – geloasă!

                        Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah!

                        Ei strălucesc ca stelele focoase

                        Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!

                        Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,

                        Amorul meu, nespusul meu amor!

 

                        O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,

                        C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci –

                        Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită

                        Şi de durere n-aş putea muri.

                        Aş purta-n timp inima-ncremenită,

                        Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi.

                        Durerea ta m-ar face să trăiesc,

                        Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.

 

                        Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,

                        Pân-ce de fericire-oi muri eu.

                        Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită,

                        Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;

                        De-oi învia, să ştii, dumnezeită,

                        Că-un somn a fost angelic, deşi greu.

                        De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii –

                        Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

 

                        Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune –

                        Eu numai îl gândesc când mă cufund

                        În ochii tăi. – Neclare sunt, nebune,

                        Acele-nchipuiri ce mă pătrund.

                        Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune

                        Ce vezi în ei, în dorul lor profund.

                        Tot ce-ai văzut eu n-am văzut n-al tău –

                        Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

 

                        Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,

                        În somnul morţii m-or nelinişti,

                        Pătrunde-vor cu raza lor focoasă

                        Chiar în sicriul unde voi dormi.

                        Ei au pătruns prin pături neguroase,

                        Ce viaţa mi-a urzit până aci –

                        De-aţi putut sparge negurile-acele,

                        Veţi lumina în veci, iubite stele!

 

                        Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume

                        Eu am iubit murit-au prea curând –

                        Orice amor ce n-a luat drept glume

                        Al meu amor e astăzi în mormânt. –

                        Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:

                        Căci ea eşti tu – tu ea – într-un cuvânt

                        Tu mi-ai murit o dată. – Să nu-mi mori

                        De-a doua oară, înger de amor.

 

                        Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume –

                        N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor

                        Şi osândit aş fi să stau în lume –

                        De jalea ta eu n-aş putea să mor.

                        Acum – acum n-aş plânge al tău nume

                        Ci chiar pe tine, vecinice amor:

                        Mort, aş trăi eu; viu, eu aş fi mort.

                        Trăieşte-mi dar – c-adânc în piept te port

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *