Între nouri şi-ntre mare

                        Între nouri şi-ntre mare

                        Zboară paseri călătoare –

                        Cum nu pot şi eu să zbor

                        Să mă iau pe urma lor!

                        Şi departe de la maluri

                        Trec corăbii peste valuri,

                        Trec cu pânze lucitoare

                        Şi se pierd în depărtare.

                        Cum nu am aripi să zbor,

                        Să mă iau pe urma lor!

                        Că m-aş duce, tot m-aş duce,

                        Dor să nu mă mai apuce,

                        Peste undele cu spume,

                        Peste mare, peste lume;

                        Ş-aş vedea cum trec cu toate,

                        Rânduri-rânduri arătate,

                        Înnegrirea malurilor,

                        Strălucirea valurilor,

                        Stolul rândunelelor,

                        Tremurarea stelelor –

                        Poate că mi-ar fi mai bine,

                        Poate te-aş uita pe tine.

                        Alei puică, alei dragă,

                        Cumu-i frunza cea pribeagă

                        E viaţa mea întreagă,

                        Căci dragostea ta mă strică

                        De nu m-aleg cu nimica;

                        Viaţa trece, frunza pică,

                        Trece fără mângâiere,

                        Ca izvorul de durere,

                        Trece şi se prăpădeşte,

                        Arde şi se mistuieşte,

                        Fără noimă, fără rost,

                        Bine-ar fi, să nu fi fost.

                        Vai de-acela ce iubeşte

                        Şi nu se învredniceşte

                        Să câştige ce-a dorit,

                        Să fie-a lui ce-a iubit.

                        Puica cea dezmierdăcioasă,

                        Din ochi negri mângâioasă,

                        Puica ademenitoare,

                        Din ochi negri visătoare,

                        Dragostea de puiculiţă

                        Cu guşa de porumbiţă,

                        Cu guriţa mititea,

                        Cu gropiţe lângă ea,

                        Cu zâmbirea ei cu haz,

                        Cu gropiţe în obraz,

                        Şi cu dragostea în ochi

                        De mă tem să n-o deochi.

                        Noaptea când te-nchipuiesc

                        Îmi vine să-nnebunesc,

                        Iară ziua aş lua

                        Lumea-n cap de jelea ta.

                        Norilor, o, norilor,

                        Unde-i ţara florilor?

                        Unde ea acum trăieşte,

                        Iară câmpul înverzeşte

                        Şi codrul văzând-o creşte;

                        Şi când trece prin grădină

                        Toţi copacii i se-nchină

                        Şi încep să înflorească,

                        Pe ea s-o împodobească –

                        Căci văzând-o, toată ţara

                        Crede că e primăvara.

Lasă un comentariu