Întoarcerea în ţară

                        Pe muchi de prăpăstii lunecând uşor,

                        Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.

 

                        Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb

                        Lăsau urme albe pe omătul alb.

 

                        Zburam noi ca gândul ce mă-presura;

                        Gândul meu, ca mine, în ceruri zbura.

 

                        Eu răzbăteam iute troieni de ninsori,

                        El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori,

 

                        Căci mergeam departe… el către o stea,

                        Eu, înstrăinatul, către ţara mea!

 

                        În zădar copacii crengile-şi plecau

                        Şi zăpada-n cale-mi pe rând scuturau.

 

                        În zădar şi cerul viscole stârnea

                        Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea.

 

                        În zădar şi lupii, codrii răzbătând,

                        Cu crivăţul iernii m-alungau urlând.

 

                        Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi

                        În negura deasă rămâneau pierduţi,

 

                        Căci mergeam în grabă… el către o stea,

                        Eu, înstrăinatul, către ţara mea!

 

                        În ţara mea dulce sunt drumuri de flori;

                        În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori,

 

                        În blândul luceafăr am un înger blând;

                        Înalţă-te în sânu-i, o! tristul meu gând!

 

                        Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu!

                        Raiul înfloreşte în sufletul meu.

 

                        Steaua se arată pe cerul senin.

                        Îngerul iubirii îmi zâmbeşte lin.

 

                        Pieriţi, neguri dese! iată dulcea stea!

                        Piei, străinătate! iată ţara mea!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *