Îngere palid…

                        Îngere palid, îţi e mister

                        Cum că a lumii valuri şi şoapte

                        Este durere şi neagră noapte

                        Pe lângă cer?

 

                        Nu ştii tu, înger, oare să zbori,

                        Să laşi pământul, trista ruină?

                        De-ţi place cerul, a lui lumină,

                        De ce nu mori?

 

                        O, dar pământul încă te ţine

                        În nişte lanţuri ţesute-n rai.

                        Demult zburai tu în lumi senine –

                        De nu iubeai.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *