Iedera

                        Iedera care se-ntinde

                        Pe pământ, rămâne slabă,

                        Toţi o sfarmă cu piciorul,

                        Şi ea veştejeşte în grabă,

                        Dar, când iedera se-nalţă,

                        Tot mai sus şi mai umbroasă,

                        Cine-o vede, o iubeşte,

                        Lăudând-o, că-i frumoasă.

 

                        Astfel omul, când rămâne

                        Numai pe pământ cu gândul,

                        Toţi îl ocolesc, cu mâna

                        De departe arătându-l.

                        Dar când omul îşi înalţă

                        Gândul către Cer mereu,

                        Îl iubeşte toată lumea

                        Şi-i ajută Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *