Hâtrul bătrân

                        Floricică, floricea!

                        Când eram pe vremea mea,

                        Câte trei mândre aveam,

                        Cu tustrele mă iubeam,

                        Una-n deal şi una-n vale,

                        Una la mijloc de cale,

                        Iar de când m-am bătrânit

                        Fetele m-au părăsit,

                        Sui în deal, cine mă cheamă?

                        Moartea care-mi cere seamă?

                        Dau în vale, cine-mi râde?

                        Moartea care mă cuprinde?

                        Pomul dacă-mbătrâneşte,

                        Pune-i paie de-l pârleşte.

                        Omul dacă a-mbătrânit

                        Fă-i sicriu de odihnit.

                        Vai de dânsul! vai de el!

                        Când e omul tinerel,

                        Lesne-i vine a gândi

                        Cât pământul c-a trăi.

                        Ci zilele omului

                        Sunt ca floarea câmpului:

                        Dimineaţa înfloreşte,

                        Peste zi se veştezeşte

                        Şi spre seară nu mai este!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *