Furtuna primăverii

                        Precum aduce-n sârg cu sine

                        Spre ţara de unde-a fost gonit

                        Un rege-n furie-oştiri străine,

                        Aşa vedeam un vânt grăbit

                        Cu norii după el cum vine.

 

                        Urlând le cârmuia cărarea

                        Purtându-i în năvală orbi,

                        Părea că varsă-ndepărtarea

                        Şi mii de lupi şi mii de corbi

                        De-a valma să-nspăimânte zarea.

 

                        Silit-au codri mari să mugă

                        Şi-n turn, de unde-i supăra

                        Al clopotelor cânt de rugă,

                        Trăsniră, şi-un potop era

                        Urgia ce-au făcut-o în fugă.

 

                        Cu ei o noapte-nfricoşată

                        Ca iadul peste văi trecu:

                        Dar însăşi parcă înspăimântată

                        De-atâta spaimă ce făcu,

                        De-abia veni, pierind deodată.

 

                        S-a dus cum a venit. Departe

                        Spre-adâncul orizont s-a dus

                        Şi spaime-acum pe-acolo împarte.

                        Şi iar s-a luminat pe sus

                        Şi râde soarele lui marte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *