Freamăt de codru

                        Tresărind scânteie lacul

                        Şi se leagănă sub soare;

                        Eu, privindu-l din pădure,

                        Las aleanul să mă fure

                        Şi ascult de la răcoare

                        Pitpalacul.

 

                        Din izvoare şi din gârle

                        Apa sună somnoroasă;

                        Unde soarele pătrunde

                        Printre ramuri a ei unde,

                        Ea în valuri sperioase

                        Se azvârle.

 

                        Cucul cântă, mierle, presuri –

                        Cine ştie să le-asculte?

                        Ale pasărilor neamuri

                        Ciripesc pitite-n ramuri

                        Şi vorbesc cu-atât de multe

                        Înţelesuri.

 

                        Cucu-ntreabă: – „Unde-i sora

                        Viselor noastre de vară?

                        Mlădioasă şi iubită,

                        Cu privirea ostenită,

                        Ca o zână să răsară

                        Tuturora.”

 

                        Teiul vechi un ram întins-a,

                        Ea să poată să-l îndoaie,

                        Ramul tânăr vânt să-şi deie

                        Şi de braţe-n sus s-o ieie,

                        Iară florile să ploaie

                        Peste dânsa.

 

                        Se întreabă trist izvorul

                        – „Unde mi-i crăiasa oare?

                        Părul moale despletindu-şi,

                        Faţa-n apa mea privindu-şi,

                        Să m-atingă visătoare

                        Cu piciorul?”

 

                        Am răspuns: – „Pădure dragă,

                        Eu nu vine, nu mai vine!

                        Singuri, voi, stejari, rămâneţi

                        De visaţi la ochii vineţi,

                        Ce luciră pentru mine

                        Vara-ntreagă.”

 

                        Ce frumos era în crânguri,

                        Când cu ea m-am prins tovarăş!

                        O poveste încântată

                        Care azi e-ntunecată…

                        De-unde eşti, revino iarăşi,

                        Să fim singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *