Egiptul

                        Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,

                        Peste el cerul d-Egipt, desfăcut în foc şi aur;

                        Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc,

                        Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,

                        Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,

                        Alte roşii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng.

 

                        Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,

                        Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,

                        Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.

                        Înecat de veşnici visuri, răsărit din sfinte-izvoare,

                        Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară

                        Către marea liniştită, ce înecă a lui dor.

 

                        De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;

                        Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice,

                        Mur pe mur, stâncă pe stâncă – o cetate de giganţi –

                        Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie!

                        Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,

                        I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

 

                        Şi să pară răsărită din visările pustiei,

                        Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,

                        Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald

                        Ş-aruncat în depărtare… Colo se ridic trufaşe

                        Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,

                        Racle ce încap în ele epopeea unui scald.

 

                        Se-nserează… Nilul doarme şi ies stelele din strungă,

                        Luna-n mare îşi aruncă chipul şi prin nori le-alungă.

                        Cine-a deschis piramida şi înăuntru a intrat?

                        Este regele: în haină de-aur roş şi pietre scumpe

                        El intră să vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

                        A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.

 

                        În zadar guvernă regii lumea cu înţelepciune.

                        Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;

                        În zădar caut-al vieţii înţeles nedezlegat.

                        Iese-n noapte… ş-a lui umbră lungă-ntins se desfăşoară…

                        Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoare

                        Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat…

 

                        Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,

                        Ale trestiilor sunet ce sub luna ce pătrunde

                        Par a fi snopi gigantici de lungi suliţe de-argint,

                        Toat-a apei, a pustiei şi a nopţii măreţie

                        Se unesc să-mbrace mândru veche-acea împărăţie,

                        Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

 

                        Râul sfânt ne povesteşte cu-ale undelor lui gure

                        De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure,

                        Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor.

                        Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunii rază,

                        Nalţă zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clară, luminoasă,

                        Undele visează spume, cerurile-nşiră nori.

 

                        Şi în templele măreţe – colonade-n marmuri albe,

                        Noaptea zeii se preumblă în vestmintele lor dalbe,

                        Şi al preoţilor cântec sună-n harfe de argint;

                        Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,

                        Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic sună;

                        Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

 

                        În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur.

                        Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur,

                        Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.

                        El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite

                        Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite

                        Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.

 

                        Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,

                        Regilor pătaţi de crime, preoţimii desfrânate,

                        Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors;

                        Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,

                        Astupând cu el oraşe, ca gigantice sicriuri

                        Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.

 

                        Uraganu-acum aleargă pân’ ce caii lui îi crapă;

                        Şi în Nil numai deşertul nisipişul şi-l adapă,

                        Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi.

                        Memphis, Teba, ţara-ntreagă acoperită-i de ruine,

                        Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,

                        Sorind viaţa lor de basme prin câmpie nisipiţi.

 

                        Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,

                        Noaptea flamingo cel roşu, apa-ncet, încet pătrunde,

                        Ş-acum luna arginteşte tot Egiptul antic;

                        Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,

                        Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,

                        Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

 

                        Ş-atunci Memphis se înalţă, argintos gând al pustiei,

                        Închegare măiestrită din suflarea vijeliei…

                        Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,

                        Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele

                        De oraşul care iese din pustiile de jele;

                        Din pământ şi de sub mare, s-aud sunete ce cresc.

 

                        Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte;

                        Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte;

                        Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,

                        Ce cu oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce

                        Sus în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;

                        Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *