Ea-şi urma cărarea-n codru

                        Ea-şi urma cărarea-n codru.

                        Eu mă iau pe a ei urmă,

                        Când ajung cu ea alături

                        Răsuflarea-mi mi se curmă.

 

                        Mai răsuflu înc-o dată,

                        Zic o vorbă, ea tresare

                        Şi se uită-n altă parte

                        Şi răspuns de loc nu are.

 

                        Dar mereu de ea m-apropii

                        Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;

                        Ea se apără c-o mână

                        Şi se uită tot în laturi.

 

                        Când pe talie-i pun braţul,

                        Ea se frânge, va să scape,

                        Dar o trag mereu spre mine,

                        Mai aproape, mai aproape.

 

                        Mai nu vrea şi mai se lasă.

                        Capul ei mi-l pun pe umăr,

                        Pun pe ochii-nchişi, pe gură,

                        Sărutări fără de număr.

 

                        Şi la piept o strâng mai tare.

                        Răsuflarea-mi se sfârşeşte;

                        O întreb de ce-i mâhnită,

                        O întreb de mă iubeşte.

 

                        Iar ea ochii şi-i deschide

                        Mari, puternici, plutitori:

                        – îmi eşti drag din cale-afară,

                        Dar obraznic uneori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *