Doină

                        De la Nistru pân’ la Tissa

                        Tot românul plânsu-mi-s-a,

                        Că nu mai poate străbate

                        De-atâta străinătate.

                        Din Hotin şi pân’ la mare

                        Vin muscalii de-a călare,

                        De la mare la Hotin

                        Mereu calea ne-o aţin;

                        Din Boian la Vatra-Dornii

                        Au umplut omida cornii,

                        Şi străinul te tot paşte

                        De nu te mai poţi cunoaşte.

                        Sus la munte, jos pe vale

                        Şi-au făcut duşmanii cale,

                        Din Sătmar pân’ în Săcele

                        Numai vaduri ca acele.

                        Vai de biet român săracul!

                        Îndărăt tot dă ca racul,

                        Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

                        Nici îi este toamna toamnă,

                        Nici e vară vara lui,

                        Şi-i străin în ţara lui.

                        De la Turnu-n Dorohoi

                        Curg duşmanii în puhoi

                        Şi s-aşează pe la noi;

                        Şi cum vin cu drum de fier

                        Toate cântecele pier,

                        Zboară păsările toate

                        De neagra străinătate;

                        Numai umbra spinului

                        La uşa creştinului.

                        Îşi dezbracă ţara sânul,

                        Codrul – frate cu românul –

                        De secure se tot pleacă

                        Şi izvoarele îi seacă –

                        Sărac în ţară săracă!

 

                        Cine-au îndrăgit străinii,

                        Mâncă-i-ar inima câinii,

                        Mânca-i-ar casa pustia,

                        Şi neamul nemernicia!

                        Ştefane, Măria ta,

                        Tu la Putna nu mai sta,

                        Las’ arhimandritului

                        Toată grija schitului,

                        Lasă grija sfinţilor

                        În sama părinţilor,

                        Clopotele să le tragă

                        Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

                        Doar s-a-ndura Dumnezeu,

                        Ca să-ţi mântui neamul tău!

                        Tu te-nalţă din mormânt,

                        Să te-aud din corn sunând

                        Şi Moldova adunând.

                        De-i suna din corn o dată,

                        Ai s-aduni Moldova toată,

                        De-i suna de două ori,

                        Îţi vin codri-n ajutor,

                        De-i suna a treia oară

                        Toţi duşmanii or să piară

                        Din hotară în hotară –

                        Îndrăgi-i-ar ciorile

                        Şi spânzurătorile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *