Doină – Ce stă vântul să tot bată

                        Ce stă vântul să tot bată

                        Prin frunza de tei uscată,

                        Şi frângându-i ramurile

                        Să lovească geamurile?

                        Iară tu de ce suspini

                        Când priveşti peste grădini?

                        Nu mai sta de tot ofta

                        Şi în gând nu mă mustra:

                        Că atunci te voi uita

                        Când nu s-or mai arăta

                        Lângă mare râurile,

                        Lângă drum pustiurile,

                        Luna şi cu soarele

                        Şi-n codru izvoarele.

                        Vei avea de suspinat,

                        Când vei şti că te-am uitat,

                        Când vei sta ca să mă-ngropi

                        Pe cărarea dintre plopi,

                        Ş-atunci vântul o să bată

                        Prin frunza de tei uscată,

                        Scuturând-o, risipind-o,

                        De ţi s-o urî privind-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *