Din Iliada

                        Cântă-ne, zână, a lui Ahile Peleidul mânie,

                        Care cumplită făcu aheilor jale nespusă,

                        Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii

                        Au trimis, pe ei înşii de pradă la câni lăsându-i

                        Şi la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voinţă

                        Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară

                        Între mult divinul Ahile şi fiul lui Atreu,

                        Agamemnon, al neamului tot şi al regilor rege.

                        Care din zei aţâţă al dezbinului foc între dânşii?

                        Fiul Latonei şi al lui Zeus, mânios pe rege,

                        El a trimis pierzătoare boli şi moarte prin gloate,

                        Pentru că atreidul mustrase pe preotul Chrise

                        Când acesta veni la Achaici mândre corăbii

                        Ca să-şi răscumpere fiic-aducând preţioasele daruri

                        Şi cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon

                        Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el

                        Şi pre ahei, dar mai cu seamă pe cei doi

                        Fraţi atrizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *