Despărţirea

                        Te duci, iubită scumpă, în ţărmuri depărtate,

                        Lăsând frumoasa ţară, surori, prietini, frate,

                        Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin!

                        În ora de pornire, cu toţii împreună

                        Doresc l-a tale pasuri călătorie bună,

                        Pe-o cale înflorită şi sub un cer senin.

 

                        Mergi dar fără mâhnire, te du şi fii voioasă,

                        Căci îngerul iubirii şi inima-mi duioasă

                        Te vor urma oriunde cu tainicul lor zbor;

                        Şi cât vei fi departe, ca mine te gândeşte,

                        Că tu eşti a mea viaţă, că soarta ne iubeşte,

                        Că cerul ne păstrează ferice viitor.

 

                        Gândeşte că în lume nimic nu e mai mare,

                        Mai gingaş, mai puternic, mai sfânt, mai cu-nfocare,

                        Decât simţirea vie ce tu mi-ai însuflat.

                        Că orice fericire, că orice dulce bine

                        Din ochii tăi de rază, îmi vine de la tine,

                        Precum lumina vine din cerul înălţat.

 

                        Oriunde tu vei merge, iubită, ţi-adu aminte

                        De-a noastre ore pline de dragoste fierbinte,

                        Comori nepreţuite de scumpe dezmierdări;

                        De-acele vremi în care a noastră fericire

                        Schimba întreaga lume în leagăn de iubire

                        Şi vremea trecătoare în lanţ de sărutări!

 

                        Mergi, dragă, plutind vesel ca paserea uşoară

                        Ce-n faptul dimineţii din cuib la ceruri zboară,

                        Lovind a sa aripă de rouă şi de flori,

                        Căci sufletu-mi în taină şoptind inimii tale,

                        Va depărta de tine orice gânduri de jale,

                        Va alunga din ochii-ţi oricare negri nori.

 

                        Şi când va fi lumină, şi când în miez de noapte

                        Vei asculta cu lacrimi a îngerilor şoapte,

                        Zi, draga mea, atunce, precum oi zice eu:

                        „Nu e fiinţă-n lume ca mine de iubita!

                        Amorul mă-ncunună cu-o rază strălucită,

                        Veneţia m-aşteaptă zâmbind la visul meu!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *