De-oi adormi…

                        De-oi adormi curând

                        În noaptea uitării,

                        Să mă duceţi tăcând

                        La marginea mării.

 

                        Nu voi sicriu bogat,

                        Făclie şi flamuri,

                        Ci-mi împletiţi un pat

                        Din tinere ramuri.

 

                        Să-mi fie somnul lin

                        Şi codrul aproape,

                        Luceasc-un cer senin

                        Pe-adâncile ape,

 

                        Care-n dureri adânci

                        Se nalţă la maluri,

                        S-ar atârna de stânci

                        Cu braţe de valuri,

 

                        Se nalţă, dar recad

                        Şi murmură-ntr-una,

                        Când pe păduri de brad

                        Alunecă luna.

 

                        Şi nimeni-n urma mea

                        Nu-mi plângă la creştet,

                        Doar moartea glas să dea

                        Frunzişului veşted.

 

                        Să treacă lin prin vânt

                        Atotştiutoarea,

                        Deasupra-mi teiul sfânt

                        Să-şi scuture floarea.

 

                        Cum n-oi mai fi pribeag

                        De-atunci înainte,

                        M-or troieni cu drag

                        Aduceri aminte,

 

                        Ce n-or şti că privesc

                        O lume de patimi,

                        Pe când liane cresc

                        Pe singurătate-mi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *