Cuscrii

                        Bătaia cea rară-n ceasornic

                        Acum a-ncetat.

                        Hatmanul se uită mirat

                        La marele vornic –

                        – „E vânt şi pe ape a-nnoptat!”

 

                        Dar ce-au fost aceste cuvinte,

                        Şi-aşa din senin?

                        Bând focul spumosului vin,

                        Vorbeau de logodnă înainte,

                        Dorindu-şi norocul din plin.

 

                        Şi-acum ei deodată tăcură

                        Cu ochii-n pământ.

                        Vorbi parcă glas din mormânt –

                        Ce vorbe-avu vornicu-n gură,

                        Cu noapte, cu ape, cu vânt?

 

                        Nici unul nu-ncearcă să rupă

                        Tăcerea. Le mor

                        Mărgelele vinului lor

                        În plina şi uitată-le cupă.

                        Şi-un gând li-e pe inimi zăvor.

 

                        E noapte,şi vântul e rece

                        Şi norii-s a ploi.

                        Mai steteră o vreme,şi-apoi

                        Hatmanul se scoală să plece –

                        Aşa-s de-obosiţi amândoi!

 

                        Dar vornicul n-are alinare:

                        – „Să-ncalece zece-n curând!”

                        Cu zece, el însuşi calare,

                        Dă pinteni şi-aleargă tăcând.

 

                        Copitele sună prin noapte,

                        Şi-i vânt şi e nor.

                        – „Mai iute, voinici, că eu mor!”

                        Miraţi ei se-ntreabă cu şoapte

                        De fapta stăpânului lor.

 

                        Nu-i umblet, e goană nebună,

                        Sălbatec un hop,

                        Cum fug cei ajunşi de potop –

                        Deodată un tropot răsună

                        Din stânga, de cai în galop.

 

                        Răspântia căii le-aduce

                        Un stol cunoscut:

                        Hatmanul! E parcă făcut!

                        Prin noapte el unde se duce,

                        De-ai săi slujitori petrecut?

 

                        S-opriră din goană pe-o clipă

                        Bătrânii boieri –

                        Dar nu!Au fost numai păreri.

                        Tăcuţi ei se alătură-n pripă,

                        Dând goanei sporite puteri.

 

                        Ei n-aveau nimic ce să-şi spună

                        Şi nu s-au mirat.

                        Acum ei vedeau răsfirat

                        Ce-amar li-e ursit să-i răpună:

                        E vânt şi pe ape a înnoptat!

 

                        Mai iute, mai iute! Prin ape

                        De-a dreptul de tot.

                        Luaţi-mi şi Dunărea-not

                        Şi cine-i cu zile, să scape!

                        Şi-aleargă voinicii cât pot.

 

                        Când soarele-un drum dimineţii

                        Prin nori i-a făcut,

                        El numai pe doi i-a văzut,

                        Pe doi, că pe cale drumeţii

                        Pe rând de oboseal-au căzut.

 

                        Mirat el vedea de pe-un munte

                        Ca dou-arătări

                        Alături boierii-călări,

                        Şi-a bărbilor Dunări cărunte

                        Săltându-le vântu-n suflări.

 

                        Departe-i petrece pe cale,

                        Îi vede c-abat

                        La dreapta spre marele sat

                        Şi-n satul acela din vale

                        La casa cea mare-au intrat.

 

                        La vornic e plânset în casă

                        Şi-i fum de făclii

                        Alături, sărmanii copii

                        Dorm fără de suflet, pe-o masă,

                        Frumoşi şi cuminte ca vii.

 

                        Pescarii pe apă-i văzură

                        Pe-amurgul fatal,

                        Şi-ntoarsă pe-o dungă de-un val

                        Zbătându-se luntrea,căzură

                        Şi-acolo pieriră la mal.

 

                        Tu-ţi plânge-acum, vornice, fata!

                        Hatmane, pe-al tău,

                        Boceşte-ţi frumosul flăcău,

                        Daţi chiote! Totul e gata,

                        Şi-n umbră pândeşte ceas rău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *