Cum universu-n stele…

                        Cum universu-n stele iubeşte noaptea clară,

                        Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit,

                        Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară

                        Pe sânu-ţi să se-nchidă de lume ostenit.

 

                        Simţii atunci puternic cum lumea toată-n mine

                        Se mişcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi

                        Şi-n fruntea mea oglindă a lumilor senine,

                        Aveam gândiri de preot şi-aveam puteri de regi.

 

                        Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simţirea

                        În goana lumii oarbe, pe strada în noroi.

                        De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nşelat privirea,

                        Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim… noi?

 

                        Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată,

                        Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort,

                        Sunt ca un imperator cu fruntea devastată:

                        Demult nu ştiu nimic de imperiul ce-l port.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *