Cum oceanu-ntărâtat…

                        Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!

                        Răcnind înalţă braţele-i spumate,

                        De nori s-agaţă, în bolta lumii bate,

                        Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.

 

                        Sălbatecul! Van fulgeri fricoşate

                        Apără cerul… El încredinţatu-i

                        Că bolta cea albastră e palatu-i;

                        Cu-asalt s-o ia el vrea – ca pe-o cetate.

 

                        Rănit de fulgere, el se înmoaie

                        Şi c-o poveste îl adoarme-o boare

                        Şi-n vis – un cer în fundu-i se îndoaie.

 

                        Tot ce-a dorit în visul lui el are:

                        Tărie, stele, luna cea bălaie…

                        Dormind murmură – murmurând tresare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *