Criticilor mei

                        Multe flori sunt, dar puţine

                        Rod în lume o să poarte,

                        Toate bat la poarta vieţii,

                        Dar se scutur multe moarte.

 

                        E uşor a scrie versuri

                        Când nimic nu ai a spune,

                        Înşirând cuvinte goale

                        Ce din coadă au să sune.

 

 

                        Dar când inima-ţi frământă

                        Doruri vii şi patimi multe,

                        Ş-a lor glasuri a ta minte

                        Stă pe toate să le-asculte,

 

                        Ca şi flori în poarta vieţii

                        Bat la porţile gândirii,

                        Toate cer intrare-n lume,

                        Cer veştmintele vorbirii.

 

                        Pentru-a tale proprii patimi,

                        Pentru propria-ţi viaţă,

                        Unde ai judecătorii,

                        Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

 

                        Ah! atuncea ţi se pare

                        Că pe cap îţi cade cerul:

                        Unde vei găsi cuvântul

                        Ce exprimă adevărul?

 

                        Critici voi, cu flori deşerte,

                        Care roade n-aţi adus –

                        E uşor a scrie versuri

                        Când nimic nu ai de spus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *