Crăiasa din poveşti

                        Neguri albe, strălucite

                        Naşte luna argintie,

                        Ea le scoate peste ape,

                        Le întinde pe câmpie;

 

                        S-adun flori în şezătoare

                        De painjen tort să rumpă,

                        Şi anină-n haina nopţii

                        Boabe mari de piatră scumpă.

 

                        Lângă lac, pe care norii

                        Au urzit o umbră fină,

                        Ruptă de mişcări de valuri

                        Ca de bulgări de lumină,

 

                        Dându-şi trestia-ntr-o parte,

                        Stă copila lin plecată,

                        Trandafiri aruncă roşii

                        Peste unda fermecată.

 

                        Ca să vad-un chip, se uită

                        Cum aleargă apa-n cercuri,

                        Căci vrăjit de mult e lacul

                        De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

 

                        Ca să iasă chipu-n faţă,

                        Trandafiri aruncă tineri,

                        Căci vrăjiţi sunt trandafirii

                        De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

 

                        Ea se uită… Păru-i galben,

                        Faţa ei lucesc în lună,

                        Iar în ochii ei albaştri

                        Toate basmele s-adună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *