Crăciunul în tabără

                        (Pe Câmpia Smârdanului, 1877)

 

                        Şi-acei ce de-a pururi au glume,

                        Azi tremură muţi şi-ngheţaţi

                        În jalea cea fără de nume;

                        Pustii ei simt, şi-aruncaţi

                        Departe la margini de lume.

 

                        Iar codru-ngropat e-n zăpadă;

                        Nu-i uşă, nu-i cale, nu-i loc.

                        În haine ca-n zi de paradă,

                        Ţin pâinea-ngheţată la foc,

                        Stând unul într-altul grămadă.

 

                        E freamăt în zare: e tunul,

                        Ori cântec de clopot din sat?

                        Crăciunul e astăzi, Crăciunul.

                        Flăcăii ţin capul plecat,

                        Şi plânge-necat câte unul…

 

                        Ard vesele flăcări pe vatră;

                        Şi-ai casei, la masă, gătiţi.

                        Vin oaspeţi, şi canele latră;

                        Le ies înainte grăbiţi

                        Ai casei pe pragul de piatră.

 

                        Iar pâinea pe masă, vecină,

                        Pe neted-întinsul ştergar,

                        Cu vinul din oala cea plină;

                        Şi însuşi bunicul, cel rar

                        La vorbe, azi râde şi-nchină.

 

                        Cu cârpa la spate legată

                        Nevasta se-nvârte, având

                        Spre toţi câte-o vorbă-mbunată

                        Şi, locuri pe laviţe făcând,

                        E suflet şi inima toată.

 

                        Din leagăn îi bâlbâie-odorul,

                        Se luptă din mâni şi e-n zor

                        Să-şi ducă la gură piciorul,

                        Afară e soare sub nor,

                        Dar haină de aur e norul.

 

                        Şi-i hohot de râset în stradă,

                        Şi însuşi bunicul acum

                        Se-ndoaie spre geamuri să vadă

                        Amestecul vesel din drum

                        Şi lupta cu plumbi de zăpadă:

 

                        O ceată mai mare de fete

                        Au prins de flăcăi, mai puţini.

                        Şi-aprinsă e lupta-ntre cete,

                        Şi toţi de zăpadă sunt plini

                        Şi-n gura şi-n sânuri şi-n plete…

 

                        Şi-aici, în pierduta câmpie,

                        Sunt ninse cărările-acum,

                        Se zbuciumă vântu-n mânie,

                        Iar corbii-n pribeagul lor drum

                        Dau roate prin zarea pustie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *