Codrule, Măria-ta

                        Codrule, Măria-Ta,

                        Lasă-mă sub poala ta,

                        Că nimica n-oi strica

                        Fără num-o rămurea,

                        Să-mi atârn armele-n ea.

                        Să le-atârn la capul meu,

                        Unde mi-oi aşterne eu,

                        Sub cel tei bătut de vânt

                        Cu floarea până în pământ,

                        Să mă culc cu faţa-n sus

                        Şi să dorm, dormire-aş dus;

                        Dar s-aud şi-n visul meu,

                        Dragă codri, glasul tău,

                        Din cea rarişte de fag,

                        Doina răsunând cu drag,

                        Cum jelind se trăgănă,

                        Frunza de mi-o leagănă,

                        Iară vântul molcomit

                        De-a vedea c-am adormit,

                        El prin tei va răscoli

                        Şi cu flori m-a acoperi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *