Ciuma

                        Frunză verde salbă moale,

                        Adus-a un nor în poale

                        Boala cea mai rea din boale!

                        Noru-n ţară s-a lăsat,

                        Peste oameni a plouat,

                        N-a plouat ploaie curată,

                        Dar cu ciumă-amestecată!

                        Unde-ajunge picătura,

                        Se închid ochii şi gura,

                        Ochii să nu mai privească,

                        Gura să nu mai grăiască!

                        Plină-i ţara, mult e plină

                        De scaieţi de mărăcină;

                        Unde-s tufe prin potici

                        Sunt morminte de voinici,

                        Unde-s tufele mai dese,

                        Morminte de jupânese,

                        Unde-s tufele mai rari,

                        Morminte de fete mari,

                        Unde-s tufele mai vii,

                        Tot morminte de copii.

                        Frunză verde porumbică

                        Stă voinicul la potică.

                        Ciuma rea îi iese-n cale,

                        Voinicul zice cu jale:

                        „Na-ţi calul cu armele

                        Şi-mi lasă tu zilele.”

                        Ea-i răspunde: „Dragul meu!

                        Cal şi arme nu voi eu,

                        Dar pe tine chiar te vreau”.

                        Frunză verde garofiţă,

                        Trece-n câmp o copiliţă

                        Cum e crinul înflorit,

                        Cum e bună de iubit.

                        Baba Ciuma cea păgână

                        Mi-o apucă strâns de mână.

                        Copiliţa-i zice: „Ciumă!

                        Nu-mi fii ciumă şi-mi fii mumă!

                        Na-ţi salba cu florile

                        Şi-mi lasă tu zilele.”

                        Ea-i răspunde: „Drăguliţă!

                        Am o neagră sălbuliţă

                        De cercat la gâtul tău,

                        Care nu te-a prinde rău.”

 

                        Frunză verde toporaş,

 

                        Iat-un dulce copilaş

                        Care alungă-un fluturaş.

                        Unu-aleargă, unul zboară:

                        Ciuma-i prinde şi-i omoară!

 

                        Frunză verde poamă acră,

 

                        Iată-o babă, iată-o soacră

                        Cum o vede Ciuma-ndată

                        Dă la fugă spăimântată,

                        Culegând în calea ei

                        Pruncuşorii mititei,

                        Nevăstuice tinerele,

                        Copiliţe gingăşele,

                        Fecioraşi cu mintea crudă

                        Şi bărbaţi voinici la trudă.

                        Ducă-s-ar în pribegie!

                        Ducă-s-ar în cea pustie,

                        Îndărăt să nu mai vie!

 

Lasă un comentariu