Cine-i?

                        Norul ţipă, dunii latră,

                        Marea se zvârcole-n veci,

                        Prin scheletele de piatră,

                        Ce-n natura cea maratră,

                        Stau bătrâne, slabe, seci.

 

                        În castelul trist şi mare,

                        Ce se nalţă rece, sur,

                        Cu fantasticul lui mur,

                        Printre stânci cu poala-n mare

                        Şi cu fruntea-n cer de-azur;

 

                        În castel izbind de nouri,

                        Stă-n fereastra ca un arc,

                        Într-a mării lungi ecouri,

                        Faţa-n văl de gând şi nouri –

                        Al serafilor monarc.

 

                        Un monarc cu faţa pală

                        Şi cu păr de-un aur blond,

                        Iar în ochiu-i, vagabond,

                        Vezi lumina matinală –

                        Stele-albastre fără fund.

 

                        Cine-i îngerul pe maluri,

                        Ce visează în castel,

                        Când al mării vis rebel

                        Sfarmă lumile-i de valuri

                        De pământul eternel?

 

                        Cine-i zâna fără nume

                        Ce priveşte tot în veci,

                        Printre stânci de pietre seci,

                        Cum se scutură de spume

                        Ale mării unde reci?

 

                        Ea priveşte ca o lună

                        Dintr-un nor de piatră, sur,

                        Ce-o întunecă-mprejur

                        Cerul norii îşi adună

                        Şi castelul l-înconjur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *