Care-o fi în lume…

                        – Care-o fi în lume şi al meu amor?

                        Sufletul întreabă inima cu dor.

 

                        Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,

                        Cu icoane sânte şi îngălbenite,

 

                        Va fi vitejia cu coif de aramă

                        L-ale cărei flamuri patria te cheamă,

 

                        Ori va fi o dulce inimă de înger

                        Să mângâie blândă ale mele plângeri?

 

                        L-am cătat în lume. Unde o să fie

                        Îngerul cu râsul de-albă veselie?

 

                        Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…

                        Poate-i vreo fantasm-a sufletului meu?

 

                        Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu

                        Îmi arat-adesea dulce chipul său,

 

                        Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie

                        Cu suflet de înger, cu chip de femeie,

 

                        Dulce şi iubită, sântă şi frumoasă,

                        Vergină curată, steauă radioasă,

 

                        Şi să mă iubească, s-o iubesc şi eu,

                        Să-i închin viaţa sufletului meu.

 

                        Dar ce râde lumea? Ce râde şi spune?

                        „Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

 

                        Faţa ei e-o mască ce-ascunde-un infern

                        Şi inima-i este blestemul etern,

 

                        Buza ei e dulce, însă-i de venin,

                        Ochiu-i te omoară, când e mai senin.

 

                        Şi-apoi ce-i amorul? Visu-i şi părere,

                        Haina strălucită pusă pe durere”.

 

                        Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână

                        Cu chipul de înger muiat în lumină?

 

                        – N-a fost niciodată. De-a fost vreodată,

                        Atunci în mormântul cel rece o cată.

 

                        De n-a fost – imagină-ţi singur în tine

                        Un înger din ceruri cu aripi senine,

 

                        Pe care deodată cu sufletul tău

                        Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu

 

                        Şi care-nainte de a-l întâlni tu,

                        În sufletul morţii fiinţa-şi pierdu.

 

                        Şi cântă pe-ăst înger de dulce amor

                        Şi plânge-l cu jale şi plânge-l cu dor;

 

                        Din sufletu-ţi rece tu fă o grădină

                        Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;

 

                        Colo-n cimitirul cu cruci risipite

                        Te primblă adese cu gânduri uimite;

 

                        Alege-ţi o cruce, alege-un mormânt

                        Şi zi: Aici doarme amorul meu sânt;

 

                        Şi cântă la capu-i şi cântă mereu:

                        Dormi dulce şi dusă, tu, sufletul meu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *