Cântecul lăutarului

                        Ca povestea cea sărmană

                        Care nimeni n-o-a-nţeles,

                        Trec prin vremea tristă, vană,

                        Cum prin secole un eres.

 

                        Sunt ca lira spartă-n stâncă,

                        Sunt ca glasul din pustii,

                        Sunt ca marea cea adâncă,

                        Sunt ca moartea între vii.

 

                        Dintre chinuri ce mă-neacă

                        Eu sorbeam mirul curat,

                        Cum o lebădă se pleacă

                        Bând din lacul îngheţat.

 

                        Dar cu moartea cea adâncă

                        Azi eu schimb al vieţii-mi gând,

                        Am fost vultur pe o stâncă,

                        Fire-aş cruce pe-un mormânt!

 

                        Care-i scopul vieţii mele,

                        De ce gându-mi e proroc,

                        De ce ştiu ce-i scris în stele,

                        Când în van lumea o-nvoc.

 

                        Crucea-mi pară gânditoare,

                        Parca arz-a vieţii-mi tort,

                        Căci prin neguri mormântare

                        Voi să văd faţa-mi de mort.

 

                        Doar atunci când prin lumine

                        M-oi sui la Dumnezeu,

                        Veţi gândi şi voi la mine

                        Cum am fost în lume eu.

Lasă un comentariu