Cântecul lăutarului

                        Ca povestea cea sărmană

                        Care nimeni n-o-a-nţeles,

                        Trec prin vremea tristă, vană,

                        Cum prin secole un eres.

 

                        Sunt ca lira spartă-n stâncă,

                        Sunt ca glasul din pustii,

                        Sunt ca marea cea adâncă,

                        Sunt ca moartea între vii.

 

                        Dintre chinuri ce mă-neacă

                        Eu sorbeam mirul curat,

                        Cum o lebădă se pleacă

                        Bând din lacul îngheţat.

 

                        Dar cu moartea cea adâncă

                        Azi eu schimb al vieţii-mi gând,

                        Am fost vultur pe o stâncă,

                        Fire-aş cruce pe-un mormânt!

 

                        Care-i scopul vieţii mele,

                        De ce gându-mi e proroc,

                        De ce ştiu ce-i scris în stele,

                        Când în van lumea o-nvoc.

 

                        Crucea-mi pară gânditoare,

                        Parca arz-a vieţii-mi tort,

                        Căci prin neguri mormântare

                        Voi să văd faţa-mi de mort.

 

                        Doar atunci când prin lumine

                        M-oi sui la Dumnezeu,

                        Veţi gândi şi voi la mine

                        Cum am fost în lume eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *