Cântec vechi

                        Vino, scumpă, de priveşte

                        Dorul tău cum mă munceşte.

                        Nici defel cum nu mă lasă

                        Nici să intru seara-n casă,

                        Ci din aşternut mă scoală,

                        Ca pe-un pătimaş de boală,

                        Şi mă face de alerg

                        Neştiind pe unde merg.

                        Când în zori de dimineaţă,

                        Mă visez cu tine-n braţe,

                        Când te strâng să nu te pierd

                        Şi te chem şi te dezmierd.

                        Ars deodată sar din pat,

                        Singurel m-am deşteptat,

                        Suspinând şi ameţit,

                        Mă simt mai nenorocit.

                        Sunt de carne, nu-s de fier!

                        Ce să fac ca să nu pier.

                        Căci rănit sunt de amor,

                        De nici trăiesc, nici nu mor:

                        Somnul meu nu este somn,

                        Nici pe mine nu sunt domn.

                        A dormi de sunt pe cale,

                        Zăresc chipul dumitale:

                        O icoană zugrăvită

                        Cu mulţi nuri închipuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *