Cântec III

                        Ţară-avem şi noi sub soare,

                        Şi-o râvnesc duşmani destui,

                        Dar prin vremi asupritoare

                        N-am lăsat-o nimănui.

                        E bogată, zici! vezi bine,

                        E bogată, căci în ea

                        Multe inimi sunt, străine,

                        Şi-i frumoasă, că-i a mea.

                        Dacă-i mică, nu-i de-ocară,

                        Căci viteji în ea mai sânt,

                        Şi-apoi şi la noi în ţară

                        Creşte fierul din pământ:

                        Când voim, îl ştim culege,

                        Ştim cum să izbim cu el

                        Când duşmani lipsiţi de lege

                        Vin spre noi cu gând mişel.

 

                        Steag avem şi noi, străine,

                        Şi-l iubim cu jurământ.

                        Ziua răului când vine,

                        Ce frumos se zbate-n vânt!

                        E frumos şi steagul vostru,

                        Dar pe-al nostru de-l privesc

                        Tot mai mândru este-al nostru,

                        Şi mai sfânt, că-i românesc.

                        Rupt de-asprimile furtunii

                        Răscolite de duşmani

                        L-au purtat cinstit străbunii

                        Prin atât amar de ani.

                        De ne cheamă azi la moarte,

                        Veseli mergem la război:

                        Să dea Domnul să ni-l poarte

                        Şi nepoţii tot ca noi!

 

                        Ştim şi noi o lege sfântă,

                        Şi de-un veac de ani acum

                        Stăm cu ochii tot spre ţintă,

                        Mergem tot pe-acelaşi drum.

                        Pentru sfânta lege-a crucii,

                        Pentru limba ce-o vorbim:

                        Ce de-oţel pe săbii lucii

                        Pus-am noi de când trăim!

                        Ştie Dumnezeu de-i bine

                        Ori de facem vrun păcat

                        Dar noi ştim c-aşa e bine

                        Să ţinem ce-am apucat.

                        Pentru lege, pentru limbă,

                        Noi cu gura prindem foc:

                        Numai vântul se tot schimbă,

                        Însă munţii stau pe loc.

 

                        Sunt şi neamuri mai cu nume,

                        Mai vestite la război;

                        Or fi multe poate-n lume,

                        Câte n-au ajuns la noi.

                        Dar noi ştim ce ne-nvăţară

                        Cei ce-au fost, şi când rostim

                        Vorba sfântă neam şi ţară

                        Noi, străine, tresărim.

                        Pentru cel ce ne iubeşte,

                        Tot ce-avem noi dăm cu drag,

                        Dar când neamul ni-l huleşte

                        Şi vrăjmaş ne vine-n prag,

                        Mii de oşti cu el s-aducă:

                        Noi suntem români destui

                        Când de piept cu noi s-apucă,

                        Aibă-l ceru-n mila lui!

Lasă un comentariu