Călăreţul

                        Din Siret şi până-n Prut

                        Murgul apă n-a băut,

                        Iarbă verde n-a păscut,

                        De-a păscut în câmp vreodată,

                        A păscut iarbă uscată

                        Ş-a băut apă din baltă

                        Cu glod negru-amestecată.

                        Ţiu, ţiu, ţiu, murgule, zboară

                        Până la verde dumbrăvioară,

                        S-ajungem încă cu soare,

                        La Florica, dulce floare,

                        Că m-aşteaptă cu mâncare

                        Şi cu dulce sărutare.

                        Ţiu, ţiu, ţiu, murguţul meu,

                        Fugi în zbor ca dorul meu

                        Că eu, frate, bine-ţi vreau.

                        Calcă, murgule, lupeşte

                        Şi te-aşterne iepureşte,

                        Că zăresc în bătătură

                        Mândra mea cu mierea-n gură

                        Să-mi dea mie flori din sân,

                        Să-ţi dea ţie braţ de fân.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *