Ca şi Stoa, ce pretinde…

                        Ca şi Stoa, ce pretinde

                        Să fim mândri şi integri,

                        Când plutesc deasupra noastră

                        Cu-a lor visuri ochii negri;

 

                        Ca şi basmele păgâne

                        De iubire ce-ard himeric

                        Cu nesaţiul lor de visuri

                        Şi cu-atâta întuneric;

 

                        Când atraşi de a lor noapte

                        Ne suntem străini de lume,

                        Duşi pe marginea uitării

                        De-un avânt fără de nume;

 

                        Când gândire nu mai este

                        Şi când inima e tristă

                        Şi afară de-acel farmec

                        Când nimic nu mai există:

 

                        Părăsesc şi veac şi ţară

                        Pentru umeri de femeie

                        Şi o rog astfel în jeţu-i

                        Dulce locului să steie,

 

                        Să mă pierd privind-o vecinic

                        De la creştet la picioare,

                        Mândră ca o-împărăteasă,

                        Caldă, cu senin de soare,

 

                        De pe ochii-i să ridice

                        Languroase lunge gene,

                        Să-ngenunchezi înaintea zânei

                        Venus Anadyomene,

 

                        Genele dând întuneric

                        Voluptos căutăturii,

                        Iar gropiţele cochete

                        Dulci râd la mijlocul gurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *