Bogatul şi săracul

                        Frunzuliţă de dudău,

                        La umbră, la făgădău

                        Beau săracul şi bogatul.

                        Beau stăpânul şi argatul.

                        Iar bogatul se mândrea

                        Şi-n glas mare poruncea:

                        „Măi crâşmar,

                        Măi făgădar!

                        Adă-mi mie vin de-un ban

                        Ca să beau cu ist sărman.”

                        Iar săracul că râdea

                        Şi din gură poruncea:

                        „Măi crâşmar,

                        Măi făgădar!

                        Adă-mi mie vin de-un zlot

                        Să-l beau cu bogatul tot!

 

                        „Măi sărace, sărăcilă,

                        De ce vrei să-mi faci în silă?

                        Nu-ţi pune punga cu mine,

                        Că n-ai cămaşă pe tine,

                        Nici nu ai turme de oi,

                        Nici coşar cu păpuşoi,

                        Nici car mare-n patru boi

                        Ca să poţi cinsti cu noi.”

                        „Mai bogate, bogăţele!

                        Dacă ai averi de-acele,

                        Nu-mi scoate ochii cu ele.

                        Că averile de frunte

                        Sunt ca un izvor de munte,

                        Astăzi curge şi îneacă

                        Şi mâini scade s-apoi seacă!

                        De ai turme mari de oi,

                        Ai şi turme de nevoi,

                        Că pe unde-s turme blânzi

                        Sunt şi lupi mereu flămânzi.”

                        „Măi sărace, sărăcilă!

                        Face mi-aş de tine milă

                        De n-ai fi tu om pizmaş

                        Şi la inimă vrăjmaş.”

                        „Măi bogate, bogăţele!

                        Nu fi duşman gurii mele,

                        Că nu-ţi vreau nici rău, nici bine,

                        N-am ce împărţi cu tine.

                        Tu ai care cu opt boi,

                        Ai coşar cu păpuşoi,

                        Eu, un cal bun de nevoi!

                        Tu ai bani de vânturat,

                        Galbeni mulţi de semănat,

                        Eu am numai un topor

                        Care mi-e bun frăţior,

                        Dar ce-aduni tu într-o vară,

                        Eu adun numai într-o seară,

                        Că toporul mi-i vrăjit,

                        Cu tăişul oţelit,

                        Şi când el se întoarce-n vânt,

                        Cad bogaţii la pământ.

                        Măi crâşmar,

                        Măi făgădar!

                        Adă-o vadră de Cotnari

                        Şi de plată n-ai habar,

                        Că săracul când cinsteşte

                        Varsă sânge şi plăteşte!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *