Biserica ruinată

                        Biserica stă tristă pe golul mal al mării

                        O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat

                        Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat.

                        Şi bârne şi cadavre şi semne-ale pierzării

                        Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol

                        Când apa se retrase lăsând iar câmpul gol.

 

                        Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare,

                        Fac cruce, şi cu vâsla bat apa mai grăbit.

                        Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit,

                        Prin spartele ferestre cântând cu disperare.

                        Amurgul vine roşu, vin galbenele zori,

                        Şi noaptea peste lună trec turmele de nori,

                        Ea stă, tăcutul martur, pe veşteda colină

                        Umplând singurătatea de spaimă şi fiori…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *