Anul 1855

                        Dup-atâtea rele secole, negre de dureri, de vijelie,

                        Ce-au trecut fără-ncetare peste biata Românie,

                        Tu, an nou, ce ne vesteşti?

                        Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,

                        Pace, glorie, putere, libertate, fericire,

                        Îndurările cereşti?

 

                        Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?

                        Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere

                        Să te blestem, să te-admir?

                        Eşti amic sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele

                        Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea ţării mele

                        O coroană de martir?

 

                        Orice-a fi a ta menire, vei găsi poporul tare,

                        Înfruntând lovirea sorţii cu-o puternică răbdare

                        Şi cu suflet de român.

                        Căci românul e întocmai precum stâncile măreţe

                        Care-n valurile mării furtunate şi semeţe

                        Neclintite-n veci rămân.

 

                        Pe aceste mândre ţărmuri sentinelă-naintată

                        Neamul nostru, fără sprijin, în veghere necurmată

                        Stă pe loc la postul său.

                        El de douăzeci de secole a trecut prin mii de lupte,

                        Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…

                        O! puternic Dumnezeu!

 

                        Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,

                        Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită

                        Pentru-acest sărman popor,

                        Pentru-o naţie creştină, care poart-un mare nume

                        Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume

                        La un falnic viitor.

 

                        Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare,

                        Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare

                        Pentru neamul românesc,

                        Căci el are din vechime o menire strălucită!

                        El a fost şi vrea să fie sentinelă neclintită

                        Pe pământul strămoşesc!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *