Amorul unei marmure

                        Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,

                        Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,

                        Cum stâncilor aruncă durerea-i înspumată

                        Gemândul uragan.

 

                        De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,

                        De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

                        Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere

                        Zdrobit sufletul meu.

 

                        Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,

                        Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,

                        Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,

                        Gândirile de foc.

 

                        Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

                        Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

                        Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere

                        O piatră să ador.

 

                        Murindului speranţa, turbării răzbunarea,

                        Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,

                        La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,

                        Nimic, nimica eu.

 

                        Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,

                        Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,

                        Nimic decât o rază din faţa ta senină,

                        Din ochiul tău senin.

 

                        Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie

                        Iubeşte-n ochi de flăcări al zilelor noroc,

                        Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie

                        Un ocean de foc.

 

                        Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

                        De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,

                        Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire

                        Un diadem de foc.

 

                        Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,

                        Aş pune lege lumii râzândul tău delir,

                        Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,

                        Şi lacrimile-ţi mir.

 

                        Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

                        Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

                        Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

                        Ca visul pe-un copil.

 

                        Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,

                        Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

                        Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie

                        Icoana ce-a iubit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *