Am pus sofa la fereastră…

                        Am pus sofa la fereastră –

                        Luna trece blondă-tristă,

                        Stele curg strălucitoare –

                        Mândra capu-n mâni şi-ascunde.

 

                        Şi-apoi şi-l ascunde-n perne,

                        Într-un colţ al sofei roşii;

                        Aurul moale se desface,

                        Curge pe grumazul alb.

 

                        Şi de ce-şi ascunde faţa

                        Dulce, jună, fericită, –

                        Oh, ar vrea să râdă de bucurie

                        Fără ca s-o văd şi eu.

 

                        Luna-n patul ei de nouri

                        Albi, s-ascunde să se culce,

                        Păru-n cap eu i-l încaier

                        Şi-i sărut mânuţa dulce.

 

                        Stele curg încet la vale,

                        Aerul moale scânteiază

                        Şi ea ochii plini de lacrimi

                        Şi-i închide şi visează.

 

                        De-umăr alb îmi reazim fruntea,

                        Zic puţin şi mult privesc,

                        Inima în mine creşte

                        De un dor supraceresc.

 

                        Tremură talia dulce

                        Strâns de braţul meu cuprinsă,

                        Ea se apără, îmi cuprinde

                        Gâtul – mă sărută, râde.

 

                        Şi nimica nu mai zice.

                        E atât de fericită –

                        Sunt atât de fericit!

                        Luna trece liniştită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *