Ah, mierea buzei tale

                        Ah, mierea buzei tale am gustat-o,

                        A buzei tale coapte, amorul meu;

                        Zăpada sânului eu am furat-o,

                        De ea mi-am răcorit suflarea eu;

                        Ah, unde eşti, demonico, curato,

                        Ah, unde eşti să mor la sânul tău!

 

                        Ce sunt eu azi? – o frunză, o nimică.

                        Şi-mi pare că am fost un împărat;

                        Simţirea care sufletu-mi despică

                        E ca şi când o lume mi-a furat;

                        Ah, mierea buzei tale, păsărică,

                        Am nebunit de când o am gustat!

 

                        Ah, cum nu eşti, să-ţi mistuiesc viaţa,

                        Să-ţi beau tot sufletul din gura ta,

                        Să-ţi sorb lumina până ce-or fi de gheaţă

                        Frumoşii-ţi ochi – să-ţi devastez aşa

                        Tot ce tu ai frumos… o, mă învaţă

                        Să te ucid cu respirarea mea!

 

                        Să murim amândoi… La ce trăiesc eu,

                        La ce trăieşti tu pe a lumii spume?

                        Sărmane inimi închegate-n vreme,

                        Sărmane patimi aruncate-n lume;

                        Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.

                        Că undeva s-afla al nostru nume!

 

                        Încet, încet… să ne culcăm în raclă,

                        Încet de pe pământ ne-om furişa.

                        O, stinge a privirii tale faclă,

                        Închide ochii tăi… aşa, aşa;

                        Ce bine e să dormi adânc în raclă,

                        Să dormi adânc, să nu mai ştii ceva.

 

                        Iubito, vremea-n loc să steie,

                        Să stingă universu-ntreg în noi:

                        O rază încă, încă o scânteie,

                        Ş-apoi dispare tot… ş-apoi, ş-apoi

                        Simt încă gândul tău iubit, femeie,

                        Ş-apoi nu vom mai fi nimic… noi doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *