Adio

                        De-acuma nu te-oi mai vedea,

                        Rămâi, rămâi cu bine!

                        Mă voi feri în calea mea

                        De tine.

 

                        De astăzi dar tu fă ce vrei,

                        De astăzi nu-mi mai pasă

                        Că cea mai dulce-ntre femei

                        Mă lasă.

 

                        Căci nu mai am de obicei

                        Ca-n zilele acele,

                        Să mă îmbăt şi de scântei

                        Din stele,

 

                        Când degerând atâtea dăţi,

                        Eu mă uitam prin ramuri

                        Şi aşteptam să te arăţi

                        La geamuri.

 

                        O, cât eram de fericit

                        Să mergem împreună,

                        Sub acel farmec liniştit

                        De lună!

 

                        Şi când în taină mă rugam

                        Ca noaptea-n loc să steie,

                        În veci alături să te am,

                        Femeie!

 

                        Din a lor treacăt să apuc

                        Acele dulci cuvinte,

                        De care azi abia mi-aduc

                        Aminte.

 

                        Căci astăzi dacă mai ascult

                        Nimicurile-aceste,

                        Îmi pare-o veche, de demult

                        Poveste.

 

                        Şi dacă luna bate-n lunci

                        Şi tremură pe lacuri,

                        Totuşi îmi pare că de-atunci

                        Sunt veacuri.

 

                        Cu ochii serei cei de-ntâi

                        Eu n-o voi mai privi-o…

                        De-aceea în urma mea rămâi –

                        Adio!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *