Adio

                        De-aş trăi cât lumea-ntreagă,

                        Gândul meu la tine, dragă,

                        Veşnic, veşnic va zbura,

                        Ş-orice e mai sfânt în mine,

                        Dulce înger! pentru tine,

                        Pentru tine-l voi păstra.

 

                        Cea mai blândă-a mea gândire,

                        Cea mai gingaşă simţire,

                        Cel mai falnic dor al meu

                        Ţie numai, numai ţie

                        Le închin pentru vecie

                        Ca la însuşi Dumnezeu!

 

                        Tu, fiinţă de slăvire!

                        C-un cuvânt, cu o zâmbire,

                        Cu un dulce sărutat!

                        Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viaţă,

                        Şi a raiului dulceaţă

                        Tu în sânu-mi ai vărsat!

 

                        Tu mi-ai dat cu-a ta iubire

                        Acea naltă fericire,

                        Acel simţ dumnezeiesc

                        Ce puternic ne supune

                        Şi ne-nalţă de ne pune

                        Sus, pe tronul îngeresc!

 

                        Tu, Eleno! dar, vai mie!

                        Într-o noapte de urgie

                        Cerul crud ne-a despărţit!

                        Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită…

                        Fericirea-mi nesfârşită

                        Într-o clipă s-a sfârşit!

 

                        Aşa-i soarta! aşa-n lume

                        Tot ce poartă-un dulce nume,

                        Tot ce-i falnic şi frumos

                        Curând trece, curând moare,

                        Ca un cântec, ca o floare,

                        Ca un fulger luminos!

 

                        Steaua vine, steaua piere!

                        Astfel dulcea-mi mângâiere

                        A pierit de pe pământ;

                        A pierit, s-a dus cu tine

                        În locaşul de lumini…

                        Şi eu plâng pe-al tău mormânt!

 

                        Singur, singur cu-a mea jale,

                        Rătăcit pe-a vieţii cale,

                        Ca un orb nenorocit,

                        Viaţa-mi scade, jalea-mi creşte,

                        Ş-al meu dor în veci s-opreşte

                        Pe mormântul tău iubit!

 

                        Adio! pe-aceste maluri

                        De-ale Bosforului valuri

                        Îngânate lin, uşor,

                        Te las, înger de iubire!

                        Cu a vieţii-mi fericire,

                        Cu-al meu suflet plin de dor!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *