A fost odat-un cântăreţ

                        A fost odat-un cântăreţ,

                        Frumos şi simţitor.

                        Cântat-a-ntr-un castel măreţ

                        La masa regelui.

 

                        Frumoasă fată el avea,

                        Cum nu s-a pomenit,

                        Cu ochi albaştri râzători,

                        Cu părul aurit.

 

                        Şi cântăreţul o iubi

                        Şi seara prin grădini

                        Când luna tainic străluci

                        I-o spuse tremurând.

 

                        Ea-l ascultă şi-i zise-atunci

                        Cu glasul apăsat:

                        – în veci nu pot să fiu a ta,

                        De n-ăi fi împărat.

 

                        Şi el s-a dus ş-a răscolit

                        Popoare, ţări întregi,

                        Sfărmat-a antice cetăţi,

                        Zdrobit-au mândri regi

 

                        Şi i-au supus şi i-au silit

                        Să-l aibă împărat.

                        Unii d-iubire-l ascultau,

                        Alţii de frică iar.

 

                        Atunci s-a dus colo, colo,

                        La cel castel măreţ,

                        Unde ca luna-i străluci

                        Amoru-adânc şi drag.

 

                        Dar vai! când intră-n sălile

                        Măreţe, nalte, reci,

                        Pe-un sarcofag întins văzu

                        Copila ce-a iubit.

 

                        Ca ceara palidă era

                        Şi, moale, părul blond

                        Sta resfirat, amestecat

                        Cu aurul vergin.

 

                        Şi preoţi tainic murmurau

                        Adânce rugăciuni

                        Şi clopote se auzeau

                        Vuind încet şi lin.

 

                        „Atât de mult am suferit

                        Dureri, mărirea gré

                        Şi astfel toate s-a sfârşit

                        Şi-ntreb: de ce? de ce?”

 

                        Ea auzise cum că el

                        Murise-n bătălii

                        Şi de durere ea s-a stins

                        Ca floarea-n vijelii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *