Transmenu powered by JoomlArt.com - Mambo Joomla Professional Templates Club

Poveste, adaptare dupa Ion Creanga Story according Ion Creanga "The bear hoaxed by fox"

Era odata o vulpe vicleana, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte intreaga dupa hrana si nu gasise nicairi. Facandu-se ziua alba, vulpea iese la marginea drumului si se culca sub o tufa, gandindu-se ce sa mai faca, ca sa poata gasi ceva de mancare.

Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.

- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.

Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!… ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: “Hais! Joian, cea! Bourean”. Boii pornesc.

Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.

Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea.
Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!

Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.

- Buna masa, cumatra! Ti!!! da’ ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!
- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.
- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.
Atunci vulpea ranji dintii si zise: Alei, cumatre! da’ nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.

Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!…
In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un cleste. De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane far’ de coada!

Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului. Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:

- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?

Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru. Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala… Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: “Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac…” Iar cand anina carligul de copac, ea striga: “Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!”

In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

Poveste "Scufita Rosie", adaptare dupa Fratii Grimm Story according Grimm Brothers "Little Red Riding Hood"

Traia odata o fetita care primise in dar de la bunicuta ei o minunata scufita de culoare rosie. Fetitei ii placea tare mult acea scufita si ajunsese sa nu o mai dea deloc jos. Din acest motiv toata lumea o striga Scufita Rosie.

Intr-o dimineata frumoasa si insorita, mama Scufitei Rosii o ruga pe fetita sa-i duca bunicutei bolnave un cosulet cu mincare. Fetita, care-si iubea foarte mult bunicuta, accepta imediat sa-i faca acesteia o vizita.
- Dar sa nu intirzii prea mult ii spuse mama, si sa mergi direct la bunica, fara sa stai sa te joci prin padure, si mai ales sa te feresti de Lupul cel Rau.

Drumul ce ducea la bunicuta trecea prin padure, asa ca Scufita Rosie lua cosuletul din mina mamei si se porni spre casa bunicutei. Pe drum insa il intilni pe Lupul cel Rau, dar uita de vorbele mamei si ii spuse direct:
- Buna dimineata, domnule Lup.
- Buna dimineata Scufita Rosie ii raspunse lupul. Unde ai plecat tu asa devreme?
- Am plecat sa o vizitez pe bunicuta care este bolnava si sa-i duc un cosulet cu mancare ii raspunse pe negandite Scufita Rosie.
- Si unde locuieste bunicuta ta Scufita Rosie? intreba lupul.
- Locuieste in padure, nu foarte departe de aici ii raspunse Scufita Rosie, casuta ei este usor de gasit, se afla chiar langa lac.
Lupul care deja se gandea ce meniu bun va avea la pranz, Scufita Rosie si bunicuta acesteia, ii spuse Scufitei Rosii:
- Am o ideea Scufita Rosie, ce ar fi daca ai culege niste floricele frumoase pe care sa i le duci bunicutei tale?
- Ce idee minunata ii raspunse Scufita Rosie, care uitand din nou de sfaturile mamei se afunda prin padure incercand sa gaseasca cele mai frumoase floricele pentru bunicuta.

In timpul acesta lupul isi lua picioarele la spinare si o tuli spre casa bunicutei. Cand ajunse la usa acesteia ciocani usor la usa.
- Cine este? intreba bunicuta.
- Sunt eu, Scufita Rosie, raspunse lupul imitand vocea Scufitei Rosii.
- Intra inauntru draga, ii raspunse bunicuta, sunt in pat, iar usa este descuiata.
Lupul intra in casa, se repezi la bunicuta si o inghiti. Apoi isi puse camasa si scufia ei de noapte, se baga in pat si se acoperi cu patura peste nas.

Intre timp Scufita Rosie se apropie de casa, si se mira vazand usa casutei deschisa. Pasi cu grija in casa si se apropie de pat. Scufita Rosie nu o putea zari prea bine pe bunicuta si o intreba:
- Ooo, bunicuto, dar de ce ai urechile asa de mari?
- Ca sa te aud mai bine, ii raspunse lupul imitand vocea bunicutei.
- Ooo bunicuto, dar de ce ai ochii asa de mari? intreaba Scufita Rosie.
- Ca sa te vad mai bine, draga mea ii raspunse lupul.
- Ooo bunicuto, dar de ce ai gura asa de mare? intreba Scufita Rosie.
- Ca sa te pot inghiti mai bine, draga mea, striga lupul si se repezi la biata Scufita Rosie si o inghiti.

Satul, lupul se intinse in pat sa-si faca siesta si se puse pe sforait. Pe langa casa trecu un vanator care auzi sforaitul si se uita pe fereastra. Cand vazu lupul isi inchipui ca acesta a mancat-o pe bunicuta si se repezi si ii taie acestuia burta. Spre marea surpriza a vanatorului din burta iesira intregi si nevatamate Scufita Rosie si bunicuta. Acestea ii multumira vanatorului ca le-a salvat si ii oferira in schimb pielea lupului. Apoi Scufita Rosie si bunicuta se asezara la masa ca sa manance din cele pregatite de mama. Dupa patania prin care trecuse, Scufita Rosie se hotari ca niciodata sa nu mai iasa din cuvantul mamei.