Transmenu powered by JoomlArt.com - Mambo Joomla Professional Templates Club

Fratii Grimm

Au fost odata doi feciori de imparat, care au pornit sa-si incerce

norocul  prin lume, si feciorii astia au ajuns sa duca o viata atat  de

ticaloasa  si  desarta, ca n-au mai avut indrazneala  sa  calce  pragul

casei parintesti.

      Si  cum trecuse vreme, nu gluma, si nu venise nici o veste de  la

ei,  fratele  lor  mai mic, pe care-l poreclisera  Prostila,  pleca  in

cautarea  lor. Dar cand dadu in sfarsit de fratii sai, acestia incepura

sa-si bata joc de dansul:

      _ Auzi, prostanacul, sa creada c-o sa poata razbi prin lume, cand

noi, mai isteti decat el, n-am prea facut isprava mare !

      Totusi pornira la drum catestrei si, tot mergand ei asa, iata  ca

dadura  peste un musuroi de furnici. Cei doi frati mai varstnici  voira

pe  data  sa-l  surpe si sa-l rascoleasca, pentru a  vedea  cum  micile

fapturi  o  vor lua la goana inspaimantate de moarte. Dar  prostila  ii

opri, strigandu-le:

      -  Lasati  ganganiile in pace ! N-o sa ingadui  sa  le  tulburati

linistea !

      Pornira  ei mai departe si, dupa un cot de deal, dadura peste  un

lac,  pe luciul caruia inotau o multime de rate. Cei doi frati mai mari

se repezira sa prinda cateva, ca tare ar fi avut pofta sa le friga. Dar

Prostila se impotrivi si de data asta:

     - Lasati zburatoarele in pace ! N-o sa ingadui sa le ucideti !

     Mersera ei mai departe si, intr-o buna zi, numai ca nimerira langa

un  roi de albine, aflat intr-o scorbura de copac. Si avea roiul acesta

atata  miere,  ca  se prelingea pe trunchi, de-ai fi  zis  ca  este  un

izvoras...  Cei  doi  frati mai mari isi pusera  in  gand  sa  dea  foc

copacului si sa inabuse albinele, ca sa poata lua mierea. Dar  prostila

se impotrivi cu si mai multa tarie:

     - Lasati albinele in pace ! N-o sa ingadui sa le dati foc !

      In  cele din urma, cei trei frati dadura peste un palat, si  avea

palatul  asta  grajduri,  cate  n-ai  fi  gasit  nici  in  zece  palate

imparatesti.  Si-n ele se aflau o multime de cai, toti de  piatra.  Cat

despre oameni, nu se zarea unul pe nicaieri. Strabatura ei toate salile

palatului  si intr-un sfarsit se pomenira in dreptul unei usi  zavorate

cu trei lacate.

      Si  avea usa asta o ferestruica, taiata taman la mijloc. Cei trei

catara  prin ea si ce crezi ca le fu dat sa vada: in fundul unei camere

se afla un mosneag care statea aplecat deasupra unei mese !... Strigara

la  el  o  data,  strigara a doua oara, dar mosneagul  nu-i  auzi.  Mai

strigara  a treia oara, si abia atunci se trezi mosul, descuie lacatele

si se ivi in prag.... Si fara sa spuna o vorba, ii pofti sa se aseze la

masa incarcata cu fel si fel de bunatati. Dupa ce mancara si baura dupa

pofta  inimii, mosneagul ii duse in cate un iatac, ca sa se odihneasca.

A  doua  zi,  batranul intra in odaia celui mai mare dintre  frati  si,

facandu-i  semn  sa-l  urmeze, il duse pana in  dreptul  unei  mese  de

paitra. Pe masa asta se aflau scrise trei incercari care, de-ar fi fost

dezlegate,  ar  fi  avut  darul  sa  smulga  palatul  de  sub   puterea

blestemului.

      Prima incercare glasuia astfel: "Sub covorul de muschi al padurii

stau  ascunse cele o mie de boabe de margaritar ale fiicei imparatului,

care  toate  trebuie  gasite  intr-o singura  zi.  Daca  la  asfintitul

soarelui  va lipsi macar una dintre ele, cal care s-a incumetat  sa  le

caute se va preface in stana de piatra !"

     Cel mai mare dintre frati porni in padure si cauta toata ziua, dar

cand  fu  sa  apuna soarele, baga de seama ca toata truda i-a  fost  in

zadar  si  ca  n-a  putut  sa adune mai mult de  o  suta  de  boabe  de

margaritar.

      Si  atunci se intampla asa cum sta scris pe tablia mesei: flacaul

se prefacu in stana de piatra !

     In ziua urmatoare isi incerca norocul si fratele cel mijlociu, dar

nici  lui nu-i merse mai bine.. Si oricat se stradui el, nu fu in stare

sa gaseasca mai mult ca doua sute de boabe de margaritar. Si se prefacu

si el in stana de piatra.

      Iata  ca  veni si randul lui Prostila... se apuca el sa caute  in

desimea covorului de muschi, dar gasea cu atata anevoie cite un bob  de

margaritar, totul mergea atat de incet, ca-l cuprinse deznadejdea.

      Si  cum  nu  stia in ce chip s-o scoata la capat, se aseza  pe  o

piatra  si  incepu  sa planga. Si cum plangea el asa,  numai  ce  I  se

infatisa  craiasa furnicilor, insotita de cele cinci mii de  slujitoare

ale  sale.  Erau  tocmai furnicile pe care flacaul  le  scapase  de  la

pieire. Nu trecu mult si micile ganganii izbutira sa adune toate cele o

mie de boabe de margaritar si facura din ele o gramada bunicica.

      A  doua  incercare era mult mai grea: trebuia sa fie  scoasa  din

fundul lacului cheia de la iatacul domnitei.

      De  indata ce Prostila ajunse la marginea lacului, se ivi inotand

un card de rate. Erau tocmai ratele pe care el le scapase de la pieire.

Si lasandu-se in adanc, ele ii adusera cheia care zacea pe fundul malos

al lacului.

      Cea  de a treia incercare era insa cea mai grea: dintre cele trei

domnite adormite, flacaul trebuia sa o recunoasca pe cea mai tanara  si

mai frumoasa. Ei, dar cum naiba s-o recunoasca, cand semanau catestrele

ca  picaturile de apa ! Ca doar numai un singur lucru le deosebea:  mai

inainte  de  a  fi adormit, fiecare gustase ceva dulce - cea  mai  mare

rontaise o bucata de zahar, cea mijlocie bause o cescuta cu sirop,  iar

cea mica luase o lingurita de miere.

     "Ei, acu' sa te vedem pe unde scoti camasa !" se gandi Prostila in

sinea  lui. Si iata ca veni in zbor o albina. Era chiar regina  roiului

pe  care flacaul o scapase de la pieire. Se roti ea de cateva ori  prin

iatac,  cerceta pe rand buzele celor trei domnite adormite si se  aseza

in cele din urma pe gura aceleia care gustase din miere. Si astfel putu

prostila sa o recunoasca dintr-o data pe cea mai tanara si mai frumoasa

dintre domnite.

     Si numaidecat se risipi vraja, de parca nici n-ar fi fost.

     Castelul se smulse din somnul cel adanc si toti acei care fusesera

prefacuti in stane de piatra isi recapatara infatisarea omeneasca.

     Prostila o lua de nevasta pe cea mai tanara si mai frumoasa dintre

domnite si, dupa moartea craiului, urca pe scaunul domnesc. Iar  fratii

lui  mai mari socotira ca nici celalalte domnite nu erau chiar  asa  de

lepadat, si traira cu totii ani multi in belsug si fericire.

                    SFARSIT

.