|
de Elena Farago
De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare?
De ce ma strangi asa de rau? Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu! De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori, Si-ar plange tata mult de tot,
Caci am triat abia trei zile,
Indura-te, de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!... Asa plangea un gandacel,
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa,
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic de el!... A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!... Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor, isprava ta. Si zi-le ca de-acum ai vrea
SA ocrotesti cu bunatate
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far' de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea! |
