Arici, Arici, Bogorici PDF Imprimare E-mail
miercuri, 26 martie 2008

Arici, Arici, Bogorici

                                                           Tudor Arghezi

Ghem de spini şi ţepi uscate,

Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.

Poate trece un vecin

Peste el cu carul plin.

Că nu simte nici atît

Cît l-ai gîdila pe gît.

Ca să-l scoată, ca să iasă,

Cîinii-l latră.

 Lui nu-i pasă.

Unul, încercînd un pas,

S-a ciocnit în ghimpi la nas.

Fiindcă tontul şi netotul

Şi-a vîrît în ace botul.

Dac-ar fi citit aici

El afla ce-i un arici,

Însă cîinii n-au habar

De tipar şi-abecedar.

Nesupus la gînd pizmaş,

Bogorici e drăgălaş

Cui îl ia cu prietenie

Cîntă-i numai din tipsie

Şi-ţi şi joacă o chindie.

 

Ultima actualizare ( vineri, 28 martie 2008 )
 
< Precedent   Urmator >

Inregistrare






Parola uitata?
Utilizator nou? Creare cont