Capacitatea de invatare a scolarului mic

Bazandu-se pe intelegere, invatarea se dezvolta ea insasi antrenata nu numai prin utilizarea intensive a perceptiei observative si a memoriei, ci si a strategiilor diverse de invatare si de exercitarea acestora in situatii foarte diverse care fac sa capete consistenta planul intelectual.

Exista o evolutie a invatarii in primii 4 ani de scoala.

Pentru inceput. copiii utilizeaza forme de invatare simple, ei vor reusi sa invete cu ajutorul imaginilor, vor opera cu campuri restranse de informatii, vor primii informatiile amenintit si se pune accentual pe antrenarea verbalitatii.

In primii ani de scoala ( mai ales in clasele I si a II-a) accentual se pune pe reproducerea active utilizata in special in invatarea de poezii, dar si in timpul lectiilor. Reproducerile mnezice sunt nu numai verbale, ci si de actiuni, si chiar afective. In timp, reproducerile mnezice actionale devin deprinderi si au o mare stabilitate.

La 7 ani, copilulu scolar mic poate mai usor sa recunoasca decat sa reprouca, probabil si din cauza “pastrarii” relative neorganizate a materialului de memorat. Copilul in acesta perioada este neantrenat voluntar in memorare si reproducere.

La varsta de 8 ani copiii scolari mici manifesta o crestere evidenta a performantelor mnezice. Din 30 de cuvinte copiii recunosc cam 23-24 de cuvinte si pot reproduce doar 5 dintre ele. La sfarsitul perioadei micii scolaritati lista de 30 de cuvinte se sconteaza cu aproximativ 28 de cuvinte recunoscute si in jur de 14 reproduse.

Memorarea cunoaste in perioada scolara mica o importanta dezvoltare, ea se constientizeaza ca activitate intelectuala fundamentala in invatare si repetitia devine suportul ei de baza. Nu se poate negliza functia de incurajare si motivare a procesului de invatare din partea parintilor si chiar implicarea activ a acestora procesul procesul de invatare al copiilor lor. Invatarea, capacitate legata de satisfacerea trebuintelor de dezvoltarea autonomiei in copilaria timpurie, devine in perioada scolara mica antrenata intensiv in planul achizitiei de cunostiinte.

Cand vorbim despre motivarea scolarilor mici, putem face apel la doua tipuri de motivatii: motivatie intrinseca (interna) si motivatie extrinseca ( externa).

Scolarul de clasa intai invata sub influienta impulsurilor adultilor, a dorintei sale de a se supune statutului de scolar care il atrage si sub influienta dorintei de a nu supara parintii. Treptat intervine in procesul de invatare invatatorul/invatatoarea, rolul psihologic pe care acestia il au in motivatia si dezvoltarea capacitatilor de invatare al scolarilor mici fiind foarte important. O influienta importanta o are de asemenea si relationarea scolarului mic cu ceilalti copii aici referindu-ne la relatii de cooperare, de competitie, ambitie s.a., care impulsioneaza invatarea.

La 9 ani devin active si interesele cognitive, impulsionand invatarea si in special invatarea preferentiala. Aceasta ajuta foarte mult la dezvoltarea gandirii, intereselor (mai complexe si mai active), pe cand invatarea ce este impregnata de elementele de competitie are rol formative (mai ales) pe linia dezvoltarii sinelui, a structurilor operative ale caracterului ( rabdare, perseverenta, harnicie e.t.c.) Cerinta de a invata pentru a satisface un sentiment de identitate personala sau a familiei si de a pastra afectiunea parintilor si respectful celorlalti ramane o structura motivationala de baza.

Deosebita importanta in procesul de invatare al scolarilor mici o au si esecurile si succesele din viata lor. Succesul repetat are rezonanta psihologica importanta. Totodata, succesul succesul actioneaza si asupra raporturilor psihologice mai profunde, creeaza satisfactie, incredere, dezvolta expansiunea sinelui, creeaza optimism, siguranta, e.t.c. Succesul iradiaza in structura colectivului scolar, consolidand pozitia de elev bun la invatatura si pozitia vocationala pregnanta. Acesta pozitie, odata castigate, atrage in mod automat o reputatie vocationala, ceea ce face ca micile greseli ale copilului de acest tip, sa fie adesea ignorate, iar succesele capata o forta de accepatare mai mare ca a copiilor care au dat aceleasi rezultate, darn u au reputatia create prin succese repetate. Spre varsta de 9-10 ani exista copii care devin foarte buni la efectuarea problemelor sau a temelor de limba sau gramatica, care ajuta alti copii cu succes - dar nu au o pozitie de succes oficializata in fata invatatorului - care si-a format o parere de apreciere moderata a copiilor in cauza. Acesti elevi devin adeseori nonconformisti - si dau rezultate mult sub posibilitatile lor in competitia din clasa (in cadrul lucrarilor de control sau al a ascultarii invatatorului, controlarea temei pentru acasa) sub influienta eronata a opiniei stabilixate a invatatorului/invatatoarei.

Rolul invatatorului, mai ales in promele doua clase este, asadar, foarte important. Stilul de lucru, atitudinea generala, experienta de cunoastere a copilului, cultura invatatoarei/invatatorului au influiente formative puternice. In clasele mai mici, invatatoarea, binevoitoare, calda, emotionala, cu o personalitate puternica, entuziasta, plina de initiative si de creativitate, este mai iubita si mai ascultata decat invatatoarea dominanta, severa, atenta doar la relizarea programei.

Varsta cadrelor didactice are si ea o importanta in crerea climatlui propice de dezvoltare a capacitatilor de invatare a scolarului mic. Invatatoarele tinere creaza copilului un cadru atractiv pentru lectii. Invatatoarele de varsta mijlocie sunt mai exigente si mai pretentiaose, mai preocupate de propria perfectioanare -dar si mai incarcate de problemele personale care erodeaza entuziasmul. Invatotoarele mai in varsta sunt tentate sa lucreze mai mult cu elevii buni - care, fac sa se desfasoare lectia mai usor. Acestea din urma sunt mai geneoase la notatii (adeseori), dar mai putin deschise la experimentari noi.